Ți-am dăruit speranța unui suflet inocent
De o distrugere totală el era conștient
Ți-am oferit dinamismul unui atlet
Dorindu-mi un amuzament complet
Ți-am legat sfoara de a mea brățară
Eu cu încredere, in realitate chioară
Ți-am printat imaginea în al meu decor
Pentru a te vedea oricând mi se face dor
Mi-ai furat sinceritatea de om onest
Aprobam cu voie, minciuna s-o atest
Mi-ai zdrobit fructul ce urma sa înflorească
Lăsându-mi trupul firav sa amorțească
Mi-ai ignorat parfumul unui viitor stabil
Adulmecând un altul complet inutil
Mi-ai cusut simțurile pentru bucurie
Uitând ce înseamnă cuvântul „veselie”
Ne-am scufundat in ignoranța unei cochilii
Amorul trecea pe lângă noi- „intelectualii”
Ne-am căutat motive pentru zbor grotesc
Moartea iubirii era un joc copilăresc
Ne-am fript blândețea, emoțiile inocente
Vindecându-ne prin tristețe, clipe indecente
Ne-am privit goliciunea interioară prin ochi
Când singura nuditate voită era pentru trunchi
Singură pășesc spre un drum întunecat
Cei experimentați îl numesc blestemat
Singură strecor toxicitatea prezentului
Sorbând din ceașca impurităților actului
Singură blochez un șir de posibile urmări
Raportându-mă la trecute, eșuate așteptări
Singură cânt melancolia urlată de vioară
Si mă îndulcesc cu o suferință necesară
Singur escaladezi vârful unui munte
Spre uitare îți construiești sigura punte
Singur pictezi cioburi in oglinda sufletului
Negrul se leagă in fragmentele codului
Singur îți împletești frânghia rapidă
Doar nesiguranța îți poate fi solidă
Singur îți umpli coroana cu frunze
Numele-ți va fi șters, îmbibat în pânze
Singuri abandonăm fericirea adevărată
Arătându-ne subtil frica accentuată
Singuri mințim cu afirmații neștiute
Doar de oamenii ceilalți sunt cunoscute
Singuri stingem lumina unei peșteri
În care căzurăm noi doi- simpli efemeri
Singuri ne înfometăm sentimentele
Pomenind neîncetat regretele
Eu sunt o carte citită-ntr-un sat
Mă voi publica țării, intr-un timp îndepărtat
Eu vorbesc în cuvintele limbii nimănui
Îmi otrăvesc conștiința că-i vina lui
Eu mă arunc de pe vârful unei cutii
Distanțele nu-s mari, trupurile-s vii
Eu plâng vizionând sceneta unei comedii
Lacrimile curăță ale mele ascunse vedenii
Tu ești firul de iarbă dintr-un gazon
Bucuria verde a unui singur sezon
Tu ești culoarea pereților unui copilaș
Doar când este mic poți fii drăgălaș
Tu ești rezerva unui stilou consumat
Folositor cândva, acum bun de aruncat
Tu vrei să devii un copac experimentat
Mai stai, sămânță, ani întregi la udat!
Noi am scris în piatră cu frământări
Șterse de bolovanii unor frustrări
Noi zburăm deasupra oceanului secat
Transportând in bagaje conținutul furat
Noi spargem sticla globului protector
Strigând nevoia unui nou receptor
Noi dispărem în ceața propriilor idei
Confuzi de întâmplări, de forma piramidei
Sfârșitul îmi aduce încântătoarea renaștere
Căruia mă dăruiesc pentru pura cunoaștere
Sfârșitul te împarte în bucăți fără categorie
Pe lumea asta, devii opusul pentru armonie
Sfârșitul plantează un infinit între noi
Tu iei vântul, eu -frunza de trifoi
Sfârșitul scrie o morală ce trebuie învățată
Pentru lume, dar si pentru a mea soartă.